duminică, 7 aprilie 2013

Semimaraton Intersport Brașov 2013


După un preludiu nocturn pe zăpadă (Postăvaru Night), iată că a venit și momentul mult așteptat, deschiderea sezonului de alergare 2013 la Semimaratonul Intersport Brașov. La data desfășurării primei ediții (anul trecut), încă nu mă molipsisem de microbul alergărilor. Anul acesta însă, abia am așteptat să se dea drumul la înscrieri, privind cu jind pozele și filmările de anul trecut. Așa că m-am prezentat încă de vineri seara în Piața Unirii pentru ridicarea kitului de concurs. Am găsit o parcare liberă chiar lîngă piață și am ochit din prima șirul de alergători care așteptau în ploaia mocănească să le vină rîndul. Le-am sugerat Sorinei și Cristinei să facă o scurtă plimbare pînă rezolv și m-am așezat și eu la rînd. Am avut plăcuta surpriză să nimeresc chiar lîngă Andrei Roșu, pe care l-am felicitat pentru reușitele lui, după care m-am așternut la povești cu Ovidiu Neguș. Nu prea mult, căci livrarea kiturilor mergea foarte repede, felicitări organizatorilor. Vremea continua să fie mohorîtă, confirmînd prognozele de la TV, dar mă încăpățînam să fiu optimist și le ziceam tuturor că vom alerga a doua zi pe soare.

Dimineață, după un somn bun, m-am trezit pe la 7 și soarele înroșea deja puținii nori care rămăseseră zdrențuiți peste Dealul Melcilor. Optimismul meu era confirmat din plin.

Am mîncat cu poftă la micul dejun, felicitînd în gînd organizatorii că au plasat concursul la ora amiezii. Soarele de afară m-a eliberat și de dilema ținutei de alergare, voi fugi în tricou, fără rucsac, dar cu pantalonii lungi. Zis și făcut, m-am echipat, am verificat toate “accesoriile” (bidon de apă, ceas, telefon, căști, genunchere etc.) și am pornit-o toată familia spre Piața Unirii. Colegii Cristi Dima și Cosmin erau deja acolo. Surprinzător, și de data aceasta am găsit un loc bun de parcare, așa că am mers direct în piață, să vedem care e atmosfera. Deja orașul era cucerit de această nouă specie, în plină extindere: în parcări, pe străduțe, în piață plin de alergători în costume colorate. Personalul ieșit la poarta spitalului de psihiatrie de lîngă Liceul Șaguna cred că se întreba: “Oare de unde or fi scăpat toți ăștia ?” Le-aș fi răspuns cu seriozitate: “Stați liniștiți, azi se filmează “Men In Tights!”


Colegii de echipă TransarT runner erau echipați cu mînecă lungă, i-am certat că n-au venit cu tricourile “oficiale”, după care am dat o tură pe la standurile pline de produse pentru alergători. Mi-am luat o cutie de geluri Isostar și le-am amestecat cu apa din bidon. După care am dat drumul la încălzire, am alergat puțin la deal, m-am întîlnit din nou cu Ovidiu, am făcut poze cu Florin Ianovici, cu Ilie Roșu și Radu Milea. Radu era echipat de sus pînă jos în echipament Compressport, care-i venea ca turnat.
Am revenit la echipa mea, i-am servit și pe ei cu o porție de ghimbir confiat și le-am rugat pe Sorina și Cristina să meargă în zona de start pentru filmare, iar eu cu băieții ne-am căutat un loc în prima treime, ca să nu mai pierdem așa mult timp la start, mai ales că știam că aleea de plecare este îngustă. S-a reușit în cele din urmă alinierea tuturor alergătorilor dincoace de poarta Intersport și s-a ajuns și la momentul mult așteptat: numărătoarea inversă: 10 .. 9 … 8 … mi-am pornit din timp cronometrul … 3… 2…1 …. Yuu huuuu!



Cei din prima linie pornesc ca din pușcă, eu le caut din priviri pe fetele mele pe margine, dar nu le văd, așa că-mi arunc privirea înainte. Mă decid pe loc să nu mai stau după nimeni, soarele, aerul tare, străduțele cochete din Schei îmi dau ghes să mă bucur de alergare, așa că revin la vechile năravuri și alerg un pic mai tare decît îmi propusesem. Abia acum realizez cîți alergători avusesem în față la start. Pe margini încă e lume multă care ne încurajează și face poze. Măresc ritmul pe străzile pe care cu mulți ani în urmă reveneam de la schi coborînd pe drumul vechi din cauza cozilor de la autobuzul de Poiană. În față văd nasul șoricelului lui Anka Berger, săltînd în borsetă. Observ că anul acesta s-a dotat și cu o cameră GoPro, așa că o salut din mers, rămîne de văzut dacă acest salut va rămîne imortalizat sau va fi tăiat “la montaj”. Odată cu ultimul echipaj de poliție, pe lîngă care trecem cu tupeu, fără a reduce viteza, se termină și asfaltul și se intră pe macadam. Lăsăm orașul în urmă și rămînem doar noi, alergătorii și muntele. Pînă aici totul a fost foarte bine, trag o dușcă din bidon, arunc o privire la ceas (4:50min/km), și mă apuc voinicește de drumul care se prezintă într-o stare foarte bună. Ajung rapid la kilometrul 4, unde cele două trasee se despart. Mă gîndesc că de aici e mult mai relevant cine mă depășește sau după cine mă țin, căci toți sîntem semimaratoniști. Nu mă opresc deloc la punctul de alimentare, am încă destul lichid în bidon, muzica finlandeză din căști mă împinge mai departe, așa că încerc să păstrez un ritm cît mai alert. Trecem de o curbă strînsă în care primim încurajări și zîmbim la camera care filmează:


Tot sărind de pe o parte pe alta a drumului în căutarea porțiunilor mai uscate (Morrison îmi fredonează în urechi “Riders On The Storm”), mă trezesc în față cu silueta ultramaratonistului Andrei Roșu. Mă așez în plasa lui și încerc să-mi potrivesc pașii cu ai lui, să mai fur și eu puțină meserie. Reușesc să țin pasul cu el preț de vreo 2 km, atît timp cît drumul este mai plat, dar odată ce panta crește, el își păstrează ritmul, în vreme ce eu încep să mi-l caut pe al meu, pe ritmuri mexicane. Așa că revin cu picioarele pe pămînt și-mi văd de cursa mea. Mai trag o dușcă zdravănă din bidon și ridic privirea din pămînt tocmai la timp pentru a observa că traseul părăsește drumul noroios și urmează o scurtătură prin pădure, printre copaci tăiați, pentru a evita noroiul pe care-l văzusem în filmările de anul trecut. Covorul moale de iarbă se termină repede și ieșim în aleea asfaltată la capătul căreia se termină urcușul și ne așteaptă fotografi și al doilea punct de alimentare.

De data asta mă opresc, îmi trag puțin sufletul, beau un pahar de apă, după care plec ronțăind o glucoză și o felie de măr. Odată caloriile băgate la ghiozdan, pornesc prudent alergarea la vale, să văd cum mă țin telescoapele. Anul trecut, în Apuseni, îmi făcuseră figura, dar anul acesta, antrenamentele și probabil și o mai bună tehnică dobîndită în timp, și-au arătat roadele – nici o problemă. Așa că am mărit turația, iar la prima pantă noroioasă, eram deja euforic și pe ritmuri estice coboram în viteză, strigînd: “Caaarv a la Bode Miller”. Din păcate pe cînd mergea totul strună, muzica din căști s-a oprit brusc și mi-am dat seama la timp că îmi sărise telefonul din buzunarul de la spate. Noroc că l-am găsit repede în iarbă, după muzica ce continua să meargă. Am băgat căștile în buzunar și am mai alergat o vreme cu el în mînă, dar m-am gîndit că poate alergătorii din jurul meu nu agreează aceeași muzică și se simt incomodați, așa că l-am închis și l-am băgat și pe el în buzunar. Am mai pierdut ceva vreme pînă mi-am aranjat geaca legată la brîu, după care m-am așternut serios pe treabă, doar mai aveam de alergat încă pe atîta.

Poteca șerpuia pe curba de nivel ce te poartă dinspre Poiană spre Tîmpa, am început să-mi aleg diverși “iepuri” pe care să încerc să-i ajung din urmă, dar adeseori am fost eu “vînătorul vînat”. Joaca asta însă m-a ținut în priză și pe neașteptate am ajuns mai întîi în Poiana Stehil unde am mai beneficiat de o tură de încurajări și apoi în Șaua Tîmpei, unde toți alergătorii scoteau la înaintare zîmbetul pentru fotografi.

Căutîndu-mi-l și eu pe-al meu era cît pe ce să mă împiedic de un mușuroi, așa că am sporit gradul de atenție și m-am avîntat în cursa de raliu pe pietrișul dur ce luase locul cărărilor moi din pădure. Din viteza asta abia am reușit să prind un pahar de apă la CP3 unde era animație mare. L-am turnat direct pe cap, ca lichid de răcire și mi-am  continuat drumul, surprins de cît de bine mă simțeam pe porțiunea asta față de anul trecut, cînd la Brașov Marathon abia îmi tîram picioarele pe-aici. Așa că foarte repede m-am trezit la celălalt capăt al Tîmpei, unde drumul urca puțin după care urma o porțiune cu piatra umedă și alunecoasă. Am încetinit, la pas, și le-am sunat pe fetele mele să le spun că mai am cam 5 km. Erau încă pe Republicii și s-au panicat că nu vor ajunge să mă prindă la finish. Le-am zis să nu se agite și văzînd că pe cine am depășit mai devreme începe să mă cam depășească, am iuțit din nou pasul, pînă am revenit în alergare.

Pe cînd alergam mai bine am simțit o înțepătură în partea dreaptă … ei drăcie, ce să fie, doar inima e în partea stîngă. Era doar acul de siguranță pe care m-am chinuit un pic să-l prind la loc, trebuie musai să-mi iau o centură pentru număr. M-am pus din nou pe alergat pe lîngă un gard din spatele căruia un husky alb privea plictisit alergătorii, obosit probabil să-i mai latre. Pe cînd prinsesem spor, surpriza de final, o panta abruptă de vreo sută de metri. Am pus capul în pămînt și mîinile pe genunchi și am tras tare pînă în virf, am bătut palma cu voluntarul care ne încuraja vocal și cu talanga, am ieșit rapid la Troiță și am revenit în traseul citadin, duduind de agitația de la finish.

Am trecut pe lîngă o gașcă ce făcea galerie cu ce găsise mai zgomotos prin curte: oale, tacîmuri, chiar și o drujbă. Am zis că e momentul pentru sprintul final. Pe cînd mă ambalasem mai tare, mi-a ieșit în față o mașină de New Tușnad, care m-a obligat să încetinesc. Ce naiba caută ăștia pe traseu, lasă că-i spun eu șefilor lor! Pe cînd rosteam blesteme în barbă, m-a depășit un alergător cu tricou în culori asemănătoare celor de pe mașină. Deci de ăștia îmi sînteți! Vă credeți la Turul Franței aici! Nu mă las eu cu una cu două. Așa că am apăsat accelerația la maxim și l-am obligat și pe respectivul să facă la fel, trecînd amîndoi linia de finish în mare viteză și frînînd ca la SuperG în dreptul gardurilor de la finish.

Primirea cadoului de la Salomon mi-a confirmat că ajunsesem în primii 200, am primit și medalia de lemn după care, un pic amețit de trecerea de la alergare la repaos (picioarele parcă vroiau să continue), le-am văzut și pe fetele mele ajungînd în piață.

Ne-am strîns în brațe, am făcut poza cu CRDI care ajunsese și el la două minute după mine, după care am trecut la refacerea rezervelor de apă și calorii (apă, isostar, paste, lămîi, banane și alte bunătăți de pe mesele din piață). N-am mai stat prea mult prin piață, am mers la hotel să mă schimb și am revenit în jurul orei 4, pentru festivitatea de premiere. 

Atmosfera se domolise, ploaia mocănească din ziua precedentă își pregătea revenirea, iar organizatorii pregăteau podiumul pentru premiere. Un localnic nervos ne-a abordat întrebîndu-ne ce-am făcut cu primăvara, unde-am ascuns soarele. Păăi, sponsorii au asigurat vremea bună doar pe durata concursului ;)

Premierea a mers rapid, mulți sportivi profesioniști pe podium, bine că putem fugi și noi pe lîngă ei (sau mai bine zis – în urma lor). I-am urat drum bun lui Cristi Dima (urma să-și continue la volan traseul de “ultramaraton” și să revină tot azi la Cluj), iar eu m-am întors la hotel să-mi scot familia la o plimbare la pas pe străzile din centru.

Deja mă gîndesc ce aș putea face mai bine la ediția de anul viitor și mă întreb dacă nu cumva voi reuși și anul acesta să revin pe potecile de pe Tîmpa la Brașov Marathon. Puțin probabil, nu cred că voi fi suficient refăcut dacă alerg proba de maraton la Maratonul Internațional Cluj. Oricum sînt mulțumit că am venit la acest concurs, m-am simțit excelent și eu și colegii din trupa TransarT runner: Cristi Dima și Cosmin. Poate la anul vom veni și mai mulți, traseul este generos și cu cei mai puțin experimentați, mulțumiri organizatorilor pentru tot ce-au făcut ca noi să devenim dependenți de astfel de concursuri.


Rezultate:

Cristi Lazăr: 02:01:38
Loc 30 la categoria Masculin 40+
Loc 147 la categoria Open Masculin
Loc 164 la categoria Open General

Cristi Liviu Dima: 02:03:18
Loc 113 la categoria Masculin 23-39
Loc 155 la categoria Open Masculin
Loc 176 la categoria Open General

Cosmin Constantin: 02:41:05
Loc 270 la categoria Masculin 23-39
Loc 382 la categoria Open Masculin
Loc 439 la categoria Open General

Detaliile tehnice ale cursei:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu